Pastă de măsline

Pastă de măsline

Încă de acum 3500 de ani, în Grecia antică s-au descoperit calitățile binefăcătoare ale arborelui de măslin și ale uleiului extra-virgin de măsline. Astfel grecii antici au transformat măslinul dintr-un arbust sălbatic în cel mai rodnic copac, au descoperit gustul și calitățile deosebite ale “sucului de măsline” și au răspândit în întreaga lume antică acest produs extrem de apreciat.
Ca simbol, măslinul este asociat cu Grecia și reprezintă pace, prosperitate, fertilitate, înțelepciune, speranță, victorie, glorie și divinitate.
Măslinii au prima floare după 4 ani de la plantare. Iar prima recoltă o veți avea după 10-15 ani. Ce culoare vor avea măsinele? Verzi? Negre? Poate chiar mov? Răspunsul e simplu: măslinele verzi sunt cele recoltate când încă nu sunt complet coapte. Cu cât sunt mai coapte, cu atât sunt mai închise la culoare, până la negru, dar niciodată o culoare uniformă indiferent de nuanță. Savoarea lor este puternic influențată și de momentul marinării lor după ce au fost culese.
Măslinele pot fi gustoase, însă nu e recomandat să le mâncați direct din arbore! Măslinele trebuie să fie marinate după ce sunt recoltate pentru a deveni comestibile, după metoda grecească, 100% nturală de marinare în butoaie de lemn cu apă și sare.
Așa cum atestă autorii din antichitate, a existatdintotdeauna o mare varietate de măsline comestibile. Kolymbades și almades erau măsline vindecate și conservate în saramură. Hermippus menționează că „în măslinele care înoată în saramură adăugăm fenicul”. „Thlastai elaiai” erau măsline crăpate. Măslinele sferice mari erau numite „gongylai”, iar cele foarte mature, încrețite, erau numite „drypeteis”. „Pityrides” erau măsline mici de culoarea ovăzului.
Unele metode folosite de grecii antici pentru marinarea măslinelor sunt încă practicate astăzi. După ce au înmuiat măslinele în saramură pentru a scăpa de gustul amar, le-au înmuiat câteva ore în oțet și la final le-au păstrat în ulei de măsline.
Un autor recomandă o rețetă gourmet: conservați măslinele în oțet fiert cu vin și condimente precum coriandru, chimen, fenicul și mentă.
„Stemphylides” erau măsline negre și erau măcinate într-o pastă numită „stemphylon”, care era asezonată cu ierburi, ulei și oțet (la fel ca și astăzi) pentru a face o pastă de măsline numită „epityron” care era mâncată cu brânză.